SPARK a contribuit la o reducere de 7.300 de tone de emisii nocive

SPARK a contribuit la o reducere de 7.300 de tone de emisii nocive

Timp de citire:1 minute, 24 secunde

Din 2016, când serviciul de car-sharing electric a fost lansat, SPARK a reușit să reducă amprenta de carbon cu peste 7,3 milioane kilograme de emisii nocive în toate cele trei țări în care operează. În România, impactul direct al flotei electrice a însemnat eliminarea a peste 1.100 de tone de emisii de gaze cu efect de seră din aerul respirabil, care altfel ar fi putut fi compensate prin plantarea a 235.602 copaci.

Pe lângă efectul pozitiv asupra mediului urban, unde poluarea aerului este una dintre problemele majore, SPARK contribuie la rezolvarea altor câteva probleme importante, cum ar fi poluarea fonică și traficul intens. Compania este unul dintre puținii operatori de car-sharing la nivel global cu un parc auto 100% electric, care – în prezent – depășește 1.650 de vehicule electrice, cu peste 500 dintre ele în București. Vehiculele electrice nu emit emisii nocive și contribuie la reducerea poluării fonice.

SPARK a devenit o parte importantă din peisajul mobilității urbane din București. Serviciul nostru oferă utilizatorilor oportunitatea de a avea o mașină în apropiere de fiecare dată când au nevoie, indiferent dacă doar pentru câteva minute, o zi sau o perioadă mai lungă. Astfel, scade necesitatea de a deține un vehicul în proprietate, care implică și costuri de întreținere.

Dimitar Stoyanov, Country Manager SPARK România

Fiecare vehicul SPARK este condus în fiecare zi de mai multe persoane, oameni care au decis să nu-și folosească mașina personală sau chiar să nu dețină una, ceea ce are ca rezultat reducerea numărului de mașini pe străzi și a traficului. Clienții SPARK au parcurs deja peste 40,6 milioane de kilometri cu zero emisii, dintre care 6 milioane doar în București.

driveco.ro
driveco.ro